Reacția bancherilor la limitarea comisioanelor interbancare

Reacția bancherilor la limitarea comisioanelor interbancare
Publicat: 29/01/2014, 18:13
Actualizat: 30/07/2014, 10:00

Băncile apreciază că trebuie efectuată o analiză a nivelului de acceptare a plății cu cardul și a gradului de utilizare coroborate cu costurile de dezvoltare, în ceea ce privește limitarea comisioanelor interbancare, a declarat pentru Mediafax președintele executiv al ARB, Florin Dănescu.

De asemenea, instituțiile de credit consideră că este necesară o perioadă de consultare pentru analiza impactului costurilor asupra utilizatorilor.

„Proiectul de ordonanță pentru întărirea disciplinei financiare privind operațiunile de încasări și plăți în numerar supus dezbaterii publice în data de 27.01.2014 de Ministerul Finanțelor Publice (MFP), care vizeză inclusiv limitarea comisioanelor interbancare la tranzacțiile cu cardurile de debit și credit, se află în analiza instituțiilor de credit, opinia comunității bancare urmând să fie remisă MFP până la încheierea perioadei oficiale de consultare publică”, a mai spus președintele executiv al Asociației Române a Băncilor.

Ministerul Finanțelor a elaborat un proiect de ordonanță de urgență care prevede limitarea comisioanelor interbancare pe care banca emitentă a cardului le percepe de la banca acceptatoare, prin ale cărei terminale se realizează plata la comerciant, la 0,2% pentru cardurile de debit și 0,3% pentru cardurile de credit.

Ministerul Finanțelor amintește că la nivelul Comisiei Europene a fost elaborat un proiect de regulament care prevede că, într-o primă fază, vor fi plafonate comisioanele interbancare pentru tranzacții transfrontaliere la 0,2% din valoarea tranzacției pentru cardurile de debit și 0,3% pentru cele de credit, urmând ca în cea de-a doua etapă (după doi ani de la data intrării în vigoare a reglementării) plafonarea comisioanelor să fie aplicată și operațiunilor naționale efectuate cu cardurile de debit, respectiv cele de credit.

„În cazul României, în concordanță cu regulile celor două sisteme de carduri, nivelul comisionului interbancar aplicabil pe piața națională a plăților cu carduri este rezultatul unui acord multilateral între băncile care dețineau circa 98% din piața internă a cardurilor, și prezintă următoarele valori: 0,5% + 2,50 lei (0,58 euro) pentru tranzacțiile ATM, în care comisionul este plătit de banca emitentă băncii achizitoare (proprietara ATM-ului), și 1,00 % (standard), 1,50 % (e-commerce) și 0,7% (petrol) pentru tranzacțiile POS, în care comisionul este plătit de banca achizitoare băncii emitente)”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

Reprezentanții MasterCard consideră că reducerea comisioanelor interbancare la tranzacțiile cu cardurile impusă de legislație poate conduce la creșterea costurilor de utilizare pentru deținătorii de carduri și la investiții mai mici din partea instituțiilor financiare în dezvoltarea infrastructurii de plăți, potrivit MasterCard.

„Salutăm inițiativa autorităților de a stimula creșterea utilizării mijloacelor de plată electronice în România, însă preocuparea noastră este să evităm transferul unor costuri la posesorii de carduri. Din experiența de pe alte piețe, comercianții nu transferă beneficiile rezultate dintr-un comision mai mic către consumatorul final, prin prețuri mai scăzute la produse, în schimb există pericolul real ca același consumator să plătească mai mult pentru utilizarea mijloacelor de plată electronice”, a declarat într-un comunicat Cosmin Vladimirescu, directorul general al MasterCard pentru România și Moldova.

În plus, afirmă Vladimirescu, diminuarea veniturilor pentru instituțiile financiare va avea ca efect direct încetinirea ritmului de investiții în infrastructură, împiedicând dezvoltarea sistemului de plăți electronice în România, care acoperă în jur de 5% din totalul plăților.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Tinerii îmbrăţişaţi înainte să fie luaţi de ape, în Italia, sunt români. Patrizia, Bianca şi...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Crește salariul minim de la 1 iulie 2024: Câți bani vor lua în mână angajații...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Cele mai mari alegeri din lume. Primul exit poll arată că partidul premierului indian va...
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Interdicție pentru șoferi. Este interzis total să faci asta la volan
Anunț de ultimă oră de la ANM! Temperaturile se apropie de pragul canicular. Unde se...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Andrei Aradits, dezvăluiri neașteptate despre relația cu Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa. Nici...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Tot mai mulți copii, încă de la 5 ani, suferă de anxietate sau depresie. Ce...
×